În stilul caracteristic, de povestitor desăvârșit, Alex. Ștefănescu adună în acest volum amintiri, evocări, portrete care, împreună, creionează nu doar imaginea aproape a unui secol întreg din cultura României, ci și pe aceea a unui univers personal și intim, unde cotidianul, cu toate provocările lui, devine un personaj care își poartă cititorul într-o călătorie a căutării de sine.

Autorul nu se dezice nici aici de franchețea și naturalețea cu care deja a obișnuit în celelalte cărți ale sale și vorbește atât despre momentele bune, cât și despre cele mai puțin bune, construind astfel o perspectivă echilibrată asupra lumii în care a trăit, trăiește și va trăi. Iar această lume pare o vâltoare pe care Alex. Ștefănescu a îmblânzit-o mereu prin lectură, prin scris și prin întâlniri cu oameni memorabili. Faptul că cititorii lui sunt contemporani cu această lume conferă un plus de vibrație acestor rânduri.

Alex. Ștefănescu este singurul critic român contemporan care, metodic, conferă criticii caracteristicile unui „act de persuasiune“. El face uz de o veritabilă strategie de seducere a cititorului. (– Petru Poantă)

După apariţia monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii române contemporane, 1941-2000, Alex. Ștefănescu este omul zilei în critica literară românească. Admirat sau pizmuit de confraţi, invitat și celebrat cu fast în orașele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Ștefănescu se află mereu în centrul atenţiei, prezenţa sa într-un loc este imposibil să treacă neobservată. (– Tudorel Urian)