Pret de lista: | 3999 |
Preț: | 3199 |
Reducere: | 800 lei (20%) |
Cod produs: | 429425 |
Titlu original: | A Short History of Myth |
Autor(i): | Karen Armstrong |
Traducator(i): | Mirella Acsente |
Editura: | Editura Nemira |
Colectia: | Orion |
Anul aparitiei: | 2022 |
Nr. pagini: | 112 pagini |
Tip coperta: | necartonata |
ISBN: | 9786064310989 |
Categorii: | Fictiune, Carti |
„Oamenii au fost dintotdeauna creatori de mituri“ – astfel își începe Karen Armstrong scurta și provocatoarea istorie a miturilor în care explică, printre altele, ce sunt miturile, cum au evoluat și de ce avem încă nevoie de ele. Într-o călătorie imaginară care pornește de la mormintele oamenilor de Neanderthal și ajunge până în mijlocul problematicilor puse de romanul contemporan, autoarea face o istorie a omenirii din perspectiva miturilor care ne-au determinat parcursul și care continuă să o facă chiar și în epoca noastră dominată de cunoașterea științifică.
Istoria miturilor reprezintă însăși istoria umanității, a poveștilor și credințelor noastre, a curiozității și încercărilor de a înțelege lumea. Ele ne leagă atât de strămoșii noștri, cât și de contemporani. Miturile ne-au ajutat dintotdeauna să găsim sensul lumii, iar această sinteză oferă o perspectivă comparativă asupra poveștilor care ne-au făcut oameni și arată, totodată, de ce renunțarea la mituri nu se poate face fără a pune în pericol însăși umanitatea noastră.
Surprinzătoare, puternică și profundă, O scurtă istorie a mitului examinează cea mai veche formă a creației umane – crearea poveștilor – și ne arată de ce încă avem nevoie de această artă străveche.
„Mitologia a fost creată pentru a ne ajuta să facem față condiției umane nesigure. I-a ajutat pe oameni să-și găsească locul în lume și direcția reală. Cu toții vrem să știm de unde am venit, dar pentru că începuturile noastre se pierd în cețurile preistoriei, am creat mituri despre strămoșii noștri care nu sunt bazate pe evenimente din trecut, ajutându-ne în schimb să explicăm atitudini din prezent cu privire la mediul, vecinii și obiceiurile noastre. De asemenea, vrem să știm încotro ne îndreptăm, așa că am imaginat povești care vorbesc despre o experiență postumă – deși, așa cum vom vedea, nu există multe mituri care au în vedere imortalitatea ființelor umane. Și mai vrem să explicăm acele momente sublime în care pare că ne desprindem și trecem dincolo de grijile noastre obișnuite. Zeii ne-au ajutat să explicăm experiența transcendenței. Filozofia perenă exprimă simțământul nostru că ființele umane și lumea materială sunt mai mult decât se vede. [...]
Mitologia nu este o încercare timpurie de a face istorie și nu susține că poveștile sale sunt fapte obiective. La fel ca un roman, o operă sau un balet, mitologia este imaginație; este un joc ce transfigurează lumea noastră tragică și fragmentată și ne ajută să întrezărim noi posibilități prin întrebarea «ce-ar fi dacă?» – o întrebare care a dus de altfel la unele dintre cele mai importante descoperiri din filozofie, știință și tehnică.“
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |