Cata intelepciune, constiinta si intelegere pot cuprinde asemenea vorbe!

Poate ca nu intamplator au rasarit acum dintre randuri aceste ganduri pe care Profesorul Viorel Mihai Ciobanu le‑a lasat posteritatii cu atat de multa seninatate, naturalete si normalitate incat par a veni dintr‑o alta lume. Nimic nu este, insa, fara sens, caci constiintele profunde orienteaza de multe ori, chiar si dupa ce nu mai sunt flacari vii pe pamant, pasii rataciti ori pierduti ai celor ce vremelnic stapanesc destine si vieti.

Noi, muritorii, ne aprindem si ne stingem, spunea Seneca, insa, in cazul omului si profesionistului Viorel Mihai Ciobanu, virtutile continua sa straluceasca si sa impuna si astazi.

Se zice ca cine e bun place si lui Dumnezeu... si poate ca, de aceea, Dumnezeu si‑a dorit sa‑l aiba alaturi pe Profesorul nostru atat de devreme...

Vremurile tulburi ale prezentului ma fac sa‑mi amintesc de valorile pe care Profesorul Viorel Mihai Ciobanu le transmitea fiecarei generatii de studenti. Cursurile de procedura civila debutau prin citirea in Amfiteatru a „Rugaciunii judecatorului” (unul dintre Pandectele din Codex Iustinianus), iar mesajul era unul puternic, de constientizare in sensul unei puteri incredibile asezate in mainile judecatorului, dar si a unei grele poveri puse pe umerii acestuia. Tocmai de aceea am ales ca acest numar din revista sa aiba ca motto „Rugaciunea unui judecator”, cel mai profund apel inspre echilibru, bunatate, empatie si modestie, valabil insa nu doar pentru profesia de judecator, ci si pentru toate celelalte profesii juridice. Caci, a fi jurist inseamna sa lucrezi cu adevarul, dreptatea si echitatea si sa te ridici deasupra preocuparilor meschine, frustrarilor, pasiunilor si orgoliilor ce par a cuprinde tot mai mult si tot mai apasat lumea inconjuratoare.

Omenia, indulgenta, iertarea si mai ales iubirea de oameni sunt virtuti ce separa profanul de sacru, iar atunci cand rautatea, perfidia, pornirile si prejudecatile, cand ispita si tulburarea rastoarna legea ratiunii, cel ce cu smerenie paseste in sala dreptatii pierde orice speranta si credinta.

Ca studenti, doctoranzi, apoi colegi si colaboratori, cu totii am primit de la Profesor mai multe invataturi: a increderii in sine, a cautarii valorii, a pretuirii adevarului, a repulsiei fata de minciuna, dar si a muncii neobosite si curate, a creativitatii si a disciplinei. Ne‑a invatat lectia bunatatii si sa cultivam idei si lucruri corecte. Stia sa aprecieze si sa impulsioneze, sa te urce pe treptele evolutiei si sa‑ti dea aripi sa zbori. Vorbea cu atata bunatate si generozitate, transmitea din experienta sa bogata, profesionala si de viata si nu renunta niciodata la exigenta. Era un urias, la propriu si la figurat...