Personaj el însuși tragic, scriitorul armean Gurghen Mahari a decis să depună mărturie despre avatarurile dureroase pentru națiunea lui la începutul secolului XX într-un roman inspirat de locul său de baștină dintr-o Armenie acaparată, strivită, distrusă de tăvălugul otoman. Iar depoziția lui este prețioasă nu doar ca fiind aceea a unui martor ocular, ci ca aceea a unei victime direct implicate în pătimirile conaționalilor săi. Dacă evenimentele din ajunul Genocidului i-au marcat copilăria făcându-l conștient de gena devastatoare a turcității, la maturitate el avea să sufere direct de teroarea politică a bolșevismului exacerbat de o teroare și mai sumbră, cea a stalinismului. Încât Mahari a devenit fără voia sa un depozitar al celor mai crunte experiențe pe care un armean le va fi suferit în numai două decenii dintr-un veac care avea să se dovedească bulversant pentru etnia lui – ba nimicitor, ba amăgitor, ba mântuitor, ba înșelător.