Criza financiara, pe de-o parte, a demonstrat ca nu exista retete magice care sa puna la adapost diversele categorii sociale de efectele sale devastatoare, iar, pe de alta parte, a adus in centrul preocuparilor autoritatilor problema prevenirii riscului de neplata a datoriilor acumulate atat de catre persoanele juridice, dar mai ales de catre persoanele fizice si, in egala masura, regimul insolventei debitorilor, persoane juridice sau fizice.

Legiuitorul roman a optat pentru o reglementare separata a insolventei persoanei fizice, iar nu pentru o lege a insolventei unice care sa fie aplicabila deopotriva profesionistilor, dar si consumatorilor, nesocotind, astfel, recomandarile din chiar Preambulul Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolventa potrivit carora toate reglementarile cuprinse in acesta trebuie sa se aplice tuturor procedurilor de insolventa care indeplinesc conditiile specifice, indiferent daca debitorul este un comerciant sau particular sau daca este o persoana fizica sau juridica.

Reglementarea separata si esential diferita a procedurilor de insolventa in cele doua prezentari ale persoanei fizice – neprofesionist si antreprenor individual – si limitarea insolventei profesionistului doar la procedura simplificata de insolventa condamna persoana fizica la lichidarea activelor sale, ingradindu-i accesul la o procedura intemeiata pe un plan de plata a datoriilor, ceea ce nu este permis.

Lucrarea isi propune sa demonstreze de ce aplicarea unei singure proceduri de insolventa pe seama debi­torului aflat in insolventa, indiferent daca este consumator sau intreprinzator individual, ar permite o restructurare veritabila a debitorului aflat in dificultate financiara, oferindu-i sansa unui nou inceput, eliberat de datoriile sale civile si comerciale, cunoscut fiind ca de cele mai multe ori este greu, daca nu chiar imposibil, a se realiza o delimitare reala si exacta intre obligatiile pe care persoana fizica si le asuma in calitate de consumator si cele pe care le angajeaza in activitatea curenta a afacerii pe care o gestioneaza.

De aceea, lucrarea prezinta mecanismele juridice care permit solutionarea crizei trezoreriei existente in patrimoniul debitorului persoana fizica supraindatorat si care este si antreprenor individual aflat in insolventa pentru datoriile sale rezultate din activitatea de exploatare a unei intreprinderi economice. Analiza are ca premisa posibilele situatii pe care persoana fizica le poate dezvolta [(i) persoana fizica detine bunuri in patrimoniul sau, cu doua variante: nu are constituit un patrimoniu de afectatiune, respectiv exista o afectatiune speciala a bunurilor; (ii) nu exista bunuri in patrimoniul propriu-zis] si evidentiaza situatia bizara la care se poate ajunge datorita fictiunii juridice pe care dualitatea persoanei fizice o presupune in aceste ipoteze: doua tabele de creante, unul apartinand consumatorului, iar cel de-al doilea apartinand profesionistului, pentru care va fi greu de stabilit ordinea de plata a creantelor; doi specialisti in insolventa si, in concurs, reguli diferite de prioritate la plata.

Cel mai important insa este faptul ca lucrarea raspunde unor intrebari esentiale, precum: Care sunt regulile aplicabile unui consumator supraindatorat care se afla si in insolventa determinata de insuficienta disponibilului banesc pentru plata creantelor comerciale certe, lichide si exigibile acumulate? Ce optiuni ar avea cel care este profesionist, dar are datorii pe cale de consumator si, mai ales, ce se intampla cu antreprenorul aflat in insolventa care se afla si in stare de supraindatorare in calitate de consumator? Cum se gliseaza intre cele doua regimuri?