Tineri si tineret in Romania socialista. Identitate, ideologie si dinamici socio-culturale
Pret de lista:
|
4600
|
Preț: |
3910 |
Reducere: |
690 lei (15%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Volumul Tineri și tineret în România socialistă. Identitate, ideologie și dinamici socio-culturale explorează o dimensiune a trecutului recent mai puțin cercetată de specialiștii în științele sociale şi umaniste: statutul, rolurile și subiectivitatea tineretului în socialismul „mediu dezvoltat”. Contribuțiile reunite în acest volum analizează strategiile puterii comuniste pentru integrarea tinerei generații în proiectele de inginerie socială precum societatea multilateral dezvoltată, omul nou sau planurile cincinale. Importanța temei este accentuată și de faptul că revitalizarea platformei ideologice a partidului în deceniul șapte a avut loc într-un moment de deschidere internațională pronunțată a României în contextul negocierilor din cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care includea prevederi privind fluidizarea circulației bunurilor și a valorilor culturale între Est și Vest. În paralel, regimul Ceaușescu a demarat o politică intensivă de deschidere către țările în curs de dezvoltare, ceea ce a dus la o creștere exponențială a numărului studenților străini în universitățile din România. Acest fenomen era o extindere într-un context diferit al Războiului Rece a internaționalismului din anii ’40 – ’50 ai secolului trecut, care la acea vreme era preponderent orientat către consolidarea unei „lumi a doua” socialiste, ca alternativă la Occident.