Document afectiv al unui itinerar geografic și spiritual, America ogarului cenușiu depășește formula convențională a jurnalului de călătorie, devenind cronica unei lumi policrome, de o plasticitate robustă și un eclectism cuceritor, asemenea unui creuzet în miezul căruia s-au distilat, de-a lungul timpului, cele mai contradictorii atitudini, concepții și stiluri de viață. Între febrilitatea așteptării și visul transformat în realitate, Romulus Rusan consemnează, cu deosebită acuratețe, un caleidoscop de emoții și imagini surprinse în ritmul alert al Greyhoundului, acest martor tăcut al incursiunii în topografia palpabilă a Lumii Noi, în timpul ei pulsatoriu, modelat de succesiunea meridianelor străbătute, ori în geometria marilor orașe ce amintesc, necontenit, de fremătătorul spectacol al civilizației americane.

Autorul despre carte:

„O carte reeditată după mai multe decenii este, practic, o carte nouă, care se adresează unei alte generaţii de cititori. America ogarului cenuşiu părea, la timpul său, o mică epopee: tribulaţiile americane a doi scriitori români, scăpați în Lumea Liberă ca pe o altă planetă. Cum va fi privită ea de către tinerii de azi, care pot vedea America pe micul ecran la orice oră din zi şi din noapte, care o pot accesa pe internet, sau suna pe telefonul mobil, sau chiar vizita, fără alte impedimente decât cele de ordin material? Părinţii lor au ferfeniţit cartea, răzbunându-și lipsa de libertate, iar cei ce au reuşit să plece dincolo de ocean, la rude, au folosit-o ca ghid. Unii au „ales libertatea” după lectura ei, dar niciunul dintre cei ce mi-au mărturisit lucrul acesta nu-mi reproşa că l-am păcălit. Ar fi fost şi nedrept, deoarece cartea nu s-a dorit o reclamă pentru America, nici măcar o replică la stereotipurile staliniste existând atunci la noi, ci pur şi simplu o privire sinceră asupra unei lumi cunoscute de imensa majoritate a românilor doar livresc.”

Semne de carte:

„Americanii sunt un popor migrator, aşa s-a format naţiunea lor şi aşa continuă ei să învingă marile spaţii în care s-au inclus; prin urmare, civilizaţia şoselei este o primă necesitate astăzi, în era automobilului, când omul s-a îndepărtat într-atât de esenţa pedestră, încât a devenit un mamifer pe roţi. În orice ţară, spiritul călătoriei este altul şi poate fi citit în aspectul șoselei, în firmele, literele, culorile ei, în grija pentru anonimul de la volan.”

„Am avut într-adevăr noroc să cunoaştem America şi de dinlăuntru. Profilul ei n-ar fi complet fără acest miez cărnos din interiorul cojii strălucitoare şi colorate, care-și are sâmburii şi golurile lui, dar fără de care viaţa şi-ar pierde conţinutul: provincia. Iar provincia americană, atât de diversă în înfăţişări, productivitate, obiceiuri, morală, n-ar putea fi definită fără cunoaşterea unui stat agricol, aşa cum este tocmai statul Iowa.”

„Autobuzul urcă tot mai anevoie spre piscurile Munţilor Stâncoşi, în timp ce jos, în prăpăstiile fără fund de sub şosea, largul se face atât de mare, încât s-au cuibărit acum în el munţi întregi, munţi care au uitat că locul lor este pe înălţimi şi au căzut în burţile secate, de culoarea argilei. Ne dor ochii de când nu am văzut o apă, un copac. Rafalele de vânt devin sălbatice, acoperă cu zgomotul lor mormăitul greoi al motorului.”

„Dar, înainte de a ne avânta pe cărarea îngerului strălucitor (aşa se numeşte drumul de coborâre în canion), vagabondăm o zi şi jumătate aici, pe platoul Kaibab, cu plăcerea nesfârşită – şi de la un timp captivantă în monotonia ei – pe care ne-o dă contemplarea fără epic a frumuseților. Căci care frumuseţe se poate vreodată povesti?”

„Jazzul s-a născut aici, la New Orleans, în sălile istorice de la Basin Club şi Mahogany Hall, iar intonarea unui blues nu are nimic frivol; el este un cântec de dragoste şi, în egală măsură, de moarte, ceva integrat în folclor, un fel de doină americană a secolului al XX-lea.”

„Ne simţim bogaţi şi săraci în acelaşi timp, pentru că tot ce am văzut, învăţat, împlinit pare abia un început firav, o revelaţie aţâţătoare. Descoperirea unei ţări depărtate şi stranii cum este America nu poate fi decât acţiune cu dublu sens: o demitizare şi, în acelaşi timp, o reclădire. Toate clişeele cu care am ajuns aici s-au risipit şi în locul lor s-au adunat certitudinile vieţii de fiecare zi. Vor deveni, cândva, ele însele clişee, pe măsură ce vor intra în zona de incertitudine dintre amintire şi uitare?”

„În rezumat, marile oraşe din America răsăriteană au fost, pentru noi – dacă mă gândesc bine –, o continuă colindare de străzi şi contemplare de muzee. Adunare de detalii, fără să le mai putem sintetiza pe loc, cu accentul pus mai mult pe aspecte decât pe moravuri. Ajunşi la ultimul salt al călătoriei, curiozitatea se crispează să nu piardă ceva tocmai acum, supunându-ne la eforturi până la limita puterilor.”