Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile. Cartea ne călăuzește prin diferite contexte naționale și intelectuale, din Franța, Statele Unite si Marea Britanie până în Italia, Polonia şi România și ne arată că acești autori, în ciuda diferențelor de temperament, convingeri politice și socializare intelectuală, împărtășeau un deosebit respect pentru virtutea moderației, o virtute animată atât de un spirit al dialogului, curiozitate și pluralism epistemologic, cât și de disponibilitatea de a apăra idei nepopulare, în vederea consolidării fundamentelor politicii democratice.

Balázs Trencsényi (Central European University)

Autorul despre carte:

„De mai bine de două decenii şi jumătate, sunt fascinat de tema moderaţiei pe care am studiat-o din mai multe perspective. Volumul de faţă reprezintă o variantă revizuită şi considerabil lărgită a Elogiului moderaţiei publicat iniţial la Editura Polirom în 2006. Pentru această nouă ediţie la Editura Spandugino, am făcut corecturile necesare şi am rescris ultima parte (a V-a) a cărţii („Moderaţia astăzi”), folosind şi dezvoltând idei şi argumente din texte mai recente. Am în vedere aici, în primul rând, cele două cărţi despre moderaţie pe care le-am publicat în anii din urmă, A Virtue for Courageous Minds: Moderation in French Political Thought, 1748-1830 (Princeton: Princeton University Press, 2012) şi Faces of Moderation: The Art of Balance in an Age of Extremes (Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 2017), precum şi câteva eseuri ca „Putem fi cu adevărat moderaţi?”, Dilema Veche, nr. 665, 10-16 noiembrie 2016, şi „The Radicalism of Moderation”, Niskanen Center, Washington D.C. (ianuarie 2019).

Mă grăbesc de aceea să precizez de la bun început că moderaţia pe care o am în vedere aici este una fermă şi energică, asemănătoare în multe privinţe virtuţii puternice elogiate de Nicolae Steinhardt într-un superb eseu, „Liberalismul larg (Problema Moderaţiunii şi a Violenţei)”, publicat în revista Libertatea, în 1937. Elogiul pe care-l fac (pe urmele lui Steinhardt) aici este unul al democraţiei liberale şi al guvernării reprezentative, cu toate limitele şi imperfecţiunile lor. Cred, precum Tocqueville odinioară, că politica poate avea, pe lângă multele ei păcate, atât de vizibile astăzi, şi o latură nobilă în care merită să ne investim energiile. Aceasta din urmă decurge din posibilitatea de a lucra pentru binele comun al cetăţii, de a reduce suferinţele nedrepte ale concetăţenilor noştri şi de a le asigura condiţii minimale pentru o viaţă demnă şi decentă.”

Semne de carte:

„Prin discernământul şi scepticismul lor sănătos, ca şi prin exemplul reconfortant al ataşamentului lor detaşat, spiritele moderate ne invită să practicăm etica responsabilităţii şi să (re)descoperim bogăţia nuanţelor de gri. Dar nu orice avocat al griului este, ipso facto, un spirit moderat. O voce precum cea a lui François Mitterand, care a recunoscut cinic celor care i-au contestat moralitatea că „totul este gri, gri murdar”, se deosebeşte calitativ de afirmaţia, plină de speranţă şi totodată încurajatoare, a lui Adam Michnik, care susţine că şi griul poate fi frumos. Admiraţia mea se îndreaptă – mai e oare nevoie s-o spun? – către ultimul mai degrabă decât către primul. Căci Michnik (pe urmele lui Tocqueville) a înţeles mai bine decât mulţi alţii că democraţia trebuie iubită tocmai în pofida imperfecţiunilor ei, pentru că ea este singurul regim politic ce ne oferă unicul privilegiu de a face greşeli şi de a le corecta în acelaşi timp în libertate.”

„Cred astăzi, mai mult ca oricând, că moderaţia e o virtute mai ales pentru spiritele curajoase cărora nu le este frică să înoate împotriva curentului. Mi-am propus să scriu o carte care să intereseze publicul larg, mai degrabă decât un segment restrâns de specialişti. Astfel, s-a născut ideea de a propune un excurs sui generis în istoria filosofiei politice care să arunce o lumină coerentă asupra naturii şi complexităţii moderaţiei politice. De aici şi selecţia, inevitabil idiosincratică, a autorilor şi a textelor discutate în volumul de faţă. Autorii aleşi, care reflectă gusturile şi preferinţele mele livreşti, îi invită pe cititori să urmărească, în desfăşurarea ei vie, o poveste complexă, nu lipsită de un anumit suspans, despre farmecul discret al moderaţiei şi paradoxurile ei. În final însă, ceea ce vreau să pun în evidenţă este tocmai existenţa unei întregi tradiţii a moderaţiei politice, care e departe de a fi monolitică. Arhipelagul moderaţiei include mai multe dialecte şi nu e lipsit de anumite surprize, ceea ce face ca această tradiţie să nu poată fi descrisă în mod adecvat prin intermediul clasicelor dihotomii stânga sau dreapta, liberal sau conservator.”

„Ceea ce îi distinge pe moderaţi de extremişti şi radicali e refuzul lor de a politiza toate sferele existenţei umane. Deviza lor este: „Nu totul trebuie redus la politică!” Altfel spus, nu totul trebuie să fie o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru putere. În universul lor, este loc şi pentru respect şi înţelegere faţă de cei care gândesc astfel sau nu sunt de acord cu opţiunile lor. Aceştia nu trebuie învinşi cu orice preţ, umiliţi sau anihilaţi. Dialogul trebuie să rămână mereu deschis pentru că este indispensabil coexistenţei paşnice.”