Așa cum Starobinski face din corp și mesajele lui o unitate de sens cu valoare totalizantă, tot astfel în cartea Angelei Martin referința la emoție, percepții și, implicit, la corp și la subiectivitate, văzute ca unitate a cunoașterii, preia miza critică și o duce în afara concurenței cu predecesori care au închis teritoriul exegezei starobinskiene în cadrele genului. Având o relație de impregnare, în sensul malinowskian al termenului, și deci o cunoaștere sensibilă a operei criticului, autoarea urmează traseul „viu” al „relației critice”, așa cum este el descris de Starobinski, alegând postura în care se simte cel mai confortabil, aceea a libertății de cititor în raport cu opera. (RODICA ZANE)

* * *

Am scris aceste eseuri, începând din anul 2014, cu senzația că răspund nu unor scrisori imaginare, ci unei temeinice afecțiuni de fond care a sporit cu anii în armonie cu lecturile cărților sale, dar și cu pasiunea pentru critică răsfrântă asupra mea „pe viu” din cea mai proximă vecinătate. Îi ofer, așadar, cititorului o carte de critică și confesiune, cu speranța că l-am lăsat, în primul rând, pe maestru să-i vorbească.

În inepuizabila varietate interpretativă pe care o oferă – în elaborarea căreia criticul comunică deopotrivă cu operele și cu cititorul – se produce, în pofida oricărei stricte autovigilențe, și o scurgere: o comunicare de sine. Jean Starobinski o numește „trădare”. Conotația ei însă contrazice sensul tare al vocabulei, nefiind nicidecum negativă, căci pune în lumină efectul unei confruntări prodigioase între limitele umanului și limitările culturalului. Criticul nu se percepe distinct de critica sa, prin urmare, nu livrează cu intenție o biografie „personală” de uz public. Se expune sau se ascunde privirii „unui cititor” în măsura în care o face propria critică. (ANGELA MARTIN)

* * *

Cuprins

Jean Starobinski „între magia simțurilor și claritatea rațiunii cunoscătoare” (Prefață de Rodica Zane)

Un argument

Plenitudinea posibilă

Opera vieții, viața operei

Un portret al criticului, voalat de el însuși

Jaqueline

Biblioteca este sufletul celui care o citește

Un metodic fără metodă sau despre transparența fără obstacol

„Rousseau este pacientul meu cel mai celebru”

Autobiograful și tentația „retroversiunii cauzale”

Diderot, traducător: „Iată cartea. Dar unde este cititorul”

Confruntarea cu Diderot

Doctorul și „fratele său”, Pictorul

Spiritul muzicii

„De ce scriu”

* * *

De aceeași autoare:

Volume: Privilegii (2008), Kjell Espmark, Confidențe. 42 de convorbiri cu Angela Martin (2011), Între cuvânt și tăcere (2014), Ascensiuni interioare (2016), Conștiință și cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura (2019), Lăuntrul ca scenă. Dialoguri cu Fernando Pessoa (2020), Dragă Fernando Pessoa (2021).

Traduceri din: Manuel Scorza, Amado Alonso, Juan Valera, Eduardo Mendoza, Kjell Espmark, Georges Poulet, Jean Starobinski, Jean Rousset, Denis de Rougemont, Jaap Lintvelt.

Ediții definitive îngrijite: Ernesto Sábato, Despre eroi și morminte, prima ediție românească (1997), Seria romanelor Augustin Buzura – Opere complete (2013-2016).

Antologii inițiate și coordonate: Între două lumi: Augustin Buzura, romancier și gazetar (2017), Întâlniri cu Augustin Buzura, antu­me și postume (2017), Seria Antologiile revistei Cultura, vol. I, II, III (2018-2019): Actorii principali, Dosare tematice, Criticii literari.

Premii literare:

2014, Premiul pentru beletristică, secțiunea Eseu, al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj, pentru volumul Între cuvânt și tăcere (Ed. Eikon).

2017, Premiul Perpessicius – ediții critice, acordat de Muzeul Național al Literaturii Române, pentru îngrijirea seriei Augustin Buzura – Opere Complete, Ediție definitivă (Ed. RAO).

2021, Premiul pentru Eseu/Publicistică al revistei Observator cultural, pentru volumul Lăuntrul ca scenă. Dialoguri cu Fernando Pessoa (Ed. Tracus Arte).