Urbanizarea accelerată din societăţile industriale a făcut din natură doar o sursă de materie primă pentru nevoile tot mai sofisticate ale consumului. Doar parcurile din marile aglomeraţii urbane mai pot oferi copiilor accesul nemijlocit la ceea ce reprezenta în alte veacuri leagănul firesc de dezvoltare a fiinţei umane: murmurul izvoarelor, foşnetul copacilor, cântecul păsărilor şi frumuseţea grădinii aflate împrejurul casei. Ambientul urban de astăzi este format din straturi artificiale suprapuse şi de cele mai multe ori contactul cu lumea se trăieşte prin delegaţie, ca telespectator sau consumator tardiv.

Îndemnul Mântuitorului Hristos din Predica de pe Munte, “Luaţi seama la crinii câmpului…” (Matei 6, 28) ne cheamă pe fiecare dintre noi în miezul creaţiei, printre păsări şi crini, ca să înţelegem lucrarea lui Dumnezeu, din lumea subatomică şi până în macrocosmos şi, totodată, să redescoperim sensul existenţei noastre pe pământ. Mirarea este începutul şi fiinţa minunii, ca stare permanentă de dialog cu Dumnezeu, prin limbajul creaţiei Sale. Din mirare se naşte apoi poezia şi arta, iar când mirarea se estompează, apare tehnologia.

Crinii aduc din mineralele amestecate în sevele pământului un cântec de frumuseţe şi de puritate închinat Creatorului, păsările cerului poartă spre înălţimi dorul de veşnicie al omului trecător pe pământ. Crinii câmpului şi păsările sunt paradigme şi pentru contemplaţie, şi pentru acţiune. Picturile rupestre şi cele dintâi imnuri păstrate de memoria scrisă a umanităţii respiră mireasma paradisiacă a naturii ca limbaj de dialog cu Creatorul. În zorii modernităţii poetice în limba română, Ienăchiţă Văcărescu meditează la frumuseţea efemeră a florii din grădină, iar mai târziu Lucian Blaga pictează în cuvinte tăcerea “corolei de minuni a lumii” şi aude liniştea razelor de lună, Brâncuşi sculptează zborul păsării măiastre, iar versul nichitastănescian reverberează cu candoare de prunc: “Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”.

Din punctul de vedere al botanistului, crinul (lilium candidum) este o plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori strălucitoare, în formă de pâlnie şi cu miros foarte puternic. Pentru privirea poetului, crinii sunt simbolul purităţii şi al gingăşiei, din punctul de vedere al florăresei, crinii stau alături de trandafiri, garoafe şi alte flori de sezon înmănuncheate în buchete mari şi colorate, numai bune pentru a însoţi cadouri şi sentimente.

Dintr-o altă perspectivă, cea pragmatică, parfumul crinilor face parte din nomenclatorul nuanţelor olfactive promovate de industriile cosmetice, iar eleganţa lor imperială dă tonul rafinamentului în vestimentaţie, etalonul biblic fiind regele Solomon. Fâlfâitul de aripi al păsărilor este aproape întru totul dominat de vuietul avioanelor care brăzdează cerul în lung şi în lat, de sateliţii şi rachetele care pleacă spre alte planete şi către stele din alte galaxii.

Şi totuşi, între teologie, artă, ştiinţe şi tehnologie există o legătură de profunzime care se regăseşte în fiecare dintre noi şi pe care Psalmistul a exprimat-o profetic: “De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm 138, 9-10). Dincolo de teamă şi de disperare, angoasele omului de totdeauna au şanse mari de vindecare, printre păsări şi crini, în slovele Evangheliei Domnului Hristos. Redescoperind mirarea dintâi, putem reconstitui drumul de la tehnologie către ştiinţe şi arte, spre plenitudinea duhovnicească a teologiei creaţiei, ca stare de bucurie pură şi rugăciune de mulţumire înălţată către Creator.