Roald Dahl ne spune povestea amuzantă a unui băieţel de şapte ani care dă nas în nas cu un grup de vrăjitoare.

În poveşti, ele poartă pălării negre caraghioase şi zboară pe mături. În viaţa reală, vrăjitoarele nu se deosebesc cu nimic de femeile obişnuite. Se îmbracă în haine obişnuite, locuiesc în case obişnuite şi au slujbe obișnuite. Și nu sunt niciodată prinse.

Eroul nostru află însă că vrăjitoarele adevărate urăsc copiii şi complotul acestora pune în pericol viaţa puştilor din întreaga lume. Ajutat de bunica lui, personajul lui Roald Dahl porneşte la o vânătoare de vrăjitoare în toată regula, încercând să le demaşte, înainte să fie prea târziu.

„Pentru copii, o vrăjitoare adevărată e mai primejdioasă ca toate creaturile de pe pământ. Ce o face de două ori mai periculoasă e faptul că ea nu pare periculoasă. Și chiar când îi cunoști toate secretele (despre care vei afla într‑o clipă), tot nu poți fi sigur dacă ai în fața ochilor o vrăjitoare sau doar o doamnă drăguță. Dacă un tigru ar putea să se prefacă în asemenea măsură încât să semene cu un dulău care dă din coadă, atunci te‑ai duce la el și l‑ai mângâia pe cap. Iar cu asta ți‑ai pecetlui sfârșitul. La fel stă treaba și cu vrăjitoarele. Toate arată ca niște doamne simpatice.”

„Însă n‑am fost cu adevărat captivat până ce n‑a trecut la subiectul vrăjitoarelor. Se pare că bunica era o mare expertă în aceste ființe și m‑am lămurit că poveștile ei cu vrăjitoare, spre deosebire de restul, nu erau doar niște basme. Erau cu totul și cu totul adevărate. Erau la fel de adevărate ca Evanghelia. Erau parte din istorie. Tot ce‑mi povestea ea despre vrăjitoare chiar se întâmplase, n‑aveam cum să nu cred asta! Și ceea ce‑i mai rău, mult, mult mai rău e că vrăjitoarele încă sunt printre noi. Sunt peste tot în jurul nostru, n‑aveam cum să nu cred și asta.”

Premii:

New York Times Outstanding Books Award

Federation of Children’s Book Groups Award

Whitbread Best Children’s Novel Award