Preocuparea pentru rezolvarea problemelor reale cu ajutorul poveștilor imaginare urmează tradițiile basmului și înțelepciunii Orientului, precum și învățăturile echivalente ale lumii occidentale. Prin intermediul povestilor, psihoterapia și arta vindecării sunt îmbogățite și uneori chiar desăvârșite. Pornind de la principiile psihoterapiei sistemice și bazându-se pe o îndelungată experiență în hipnoza clinică autorul ne invită să ne extindem posibilitățile de intervenție terapeutică și ne oferă oferă o colecție de povești care pot fi utilizate cu succes în consiliere, psihoterapie, pedagogie sau tratamente medicale. In a doua parte a cărții descoperim instrumente precum inducerea transei, recadrarea, utilizarea metaforei, precum și repere clare pentru aplicarea acestei tehnici pentru a aduce schimbări pozitive în oameni, grupuri și organizații.

Stefan Hammel este specializat în psihoterapia copilului și familiei și hipnoterapie. Este membru al Societății Germane pentru Hipnoză Clinică Milton Erickson și a ținut seminare în Marea Britanie, Franța, SUA și alte țări.


Conversația care atacă direct problemele aduce adesea cu sine o stare de paralizie și de încurcătură. Abordarea fățișă a problemelor și a experiențelor traumatice este înlocuită aici prin îndeletnicirea cu o poveste cu rol de exemplu, în cadrul căreia este mai ușor de găsit o soluție, deoarece aceasta înlesnește o conversație neîmpovărată de griji. Conversația bazată pe povești care ilustrează situația reală face ca dialogul terapeutic să curgă cu ușurință și umor. Discuția despre metafore, poveștile exemplificatoare și regândirea soluțiilor în cadrul altor domenii decât cele problematice dau aripi creativității interlocutorilor.
Stefan Hammel



Poveștile sugestive se adresează instanțelor inconștiente, ocolind gândirea conștientă, cu tendința ei de a se lăsa paralizată de obișnuințe și temeri. Prin urmare, istorisirile oferă consilierii o ușurință care deseori lipsește conversațiilor orientate cognitiv. Soluția este lăsată în seama inconștientului, ale cărui posibilități de explorare sunt mai bogate decât cele ale gândirii raționale. Umorul, curiozitatea și optimismul își găsesc în felul acesta locul în consiliere — întrucât atenția interlocutorului este aparent captată de ceva mai plăcut decât povara problemelor nerezolvate. De fapt problemele sunt adesea rezolvate chiar în timpul procesului de ascultare, în mod indirect și fără a băga măcar de seamă.
Stefan Hammel


Cuprins

Cuvânt-înainte
Introducere

1. Potențialul poveștilor
1.1.Accesul
1.2.Tradiția
1.3.Aplicabilitatea
1.4. Beneficiile
1.5. Transa, relația de armonizare (rapport) și sugestia
1.6. Lumea viselor
1.7. Structura și conținutul
1.8. Principiile terapeutice
1.9. Viziunea filosofică
1.10. Instrucțiuni de folosire

Partea I. Poveștile

2. Facilitarea înțelegerii
2.1. Găsirea sensului
2.2. Percepția și interpretarea
2.3. Înțelegerea și neînțelegerea

3. Facilitarea sănătății
3.1. Inima, circulația sangvină, sângerările și fluxul sangvin
3.2. Infecții, alergii, boli autoimune
3.3. Pielea și părul
3.4. Tensiune și relaxare musculară
3.5. Senzațiile corporale și percepția durerii
3.6. Simțul văzului
3.7. Simțul auzului
3.8. Simțul echilibrului
3.9. Vorbirea
3.10. Memoria și accesarea abilităților
3.11. Excreția
3.12. Somnul
3.13. Sexualitatea
3.14. Comportamentul alimentar și dependența

4. Facilitarea stării de bine
4.1. Centrarea pe resurse și gândirea pozitivă
4.2. Atacul și apărarea
4.3. Anxietatea
4.4. Compulsivitatea
4.5. Depresia
4.6. Mania
4.7. Lumea viselor, delirul și halucinația
4.8. Suicidul
4.9. Pierderea și despărțirea

5. Facilitarea relațiilor de succes
5.1. Relația de cuplu
5.2. Familia
5.3. Educația parentală și plecarea de acasă
5.4. Vârsta mijlocie și bătrânețea
5.5. Prietenii

6. Facilitarea dezvoltării
6.1. Dezvoltarea și maturizarea
6.2. Învățarea
6.3. Dorința, voința și viziunea
6.4. Economia, ordinea, eficiența și calitatea

Partea a II-a Metodele
7. Descoperirea poveștilor terapeutice
7.1. Folosirea intuiției
7.2. Folosirea surselor scrise
7.3. Folosirea surselor orale
7.4. Folosirea propriei vieți ca sursă de inspirație
7.5. Folosirea filmelor și a altor surse media
7.6. Folosirea altor surse de comunicare

8. Dezvoltarea poveștilor terapeutice prin dialog
8.1. Dezvoltarea poveștilor prin întrebări sistemice
8.2. Transformarea metaforelor‑problemă în metafore‑soluție
8.2.1. Abordarea bazată pe reguli: urmarea regulilor implicate de metaforă
8.2.2. Abordarea bazată pe excepție: identificarea
excepției de la regulă în cazul metaforei
8.2.3. Abordarea prin desene animate: crearea flexibilă a metaforelor
8.2.4. Variațiuni pornind de la tema metaforei
8.3. Dezvoltarea poveștilor împreună cu copiii

9. Inventarea poveștilor terapeutice
9.1. Tipurile de povestiri terapeutice
9.1.1. Povești exemplificatoare și povești metaforice
9.1.2. Modele pozitive, modele negative și modele euristice
9.1.3. Model de clasificare a tipurilor de narațiuni terapeutice
9.2. Formele de bază ale sugestiei
9.2.1. Sugestia declarativă
9.2.2. Sugestia directivă
9.2.3. Sugestia implicită
9.2.4. Sugestia interogativă
9.3. Intervenții terapeutice de bază în cadrul povestirii
9.3.1. Recadrarea reală și non‑reală
9.3.2. Destabilizarea și stabilizarea
9.3.3. Redirecționarea atenției în sensul opus
9.3.4. Întreruperea și recondiționarea tiparelor
9.3.5. Reinterpretarea poveștilor de viață
9.3.6. Creșterea și reducerea complexității
9.3.7. Utilizarea simptomului
9.3.8. Externalizarea și vizualizarea
9.3.9. Intervenția prin modele pozitive și negative
9.3.10. Crearea de atitudini de așteptare, exploratorii și de învățare
9.3.11. Intervenții bazate pe relația de armonizare (rapport)
9.3.12. Intervențiile bazate pe recompense și pedepse
39.4. Structurile narative
9.4.1. Structura clasică
9.4.2. Abordările bazate pe reguli, pe excepții,pe desene animate și pe paradox
9.4.3. Activitate profesională competentă și incompetentă
9.4.4. Perioadele de succes
9.4.5. Locurile de succes
9.4.6. Parlamentul intern și ceașca de ceai
9.4.7. Externalizarea ambivalenței sub forma dialogului
9.4.8. Externalizarea ambivalenței sub forma a două locuri îndepărtate
9.4.9. Externalizarea ambivalenței sub forma a două tipuri de mișcare
9.5. Genurile narative
9.5.1. Anecdote și povești biografice
9.5.2. Studii de caz
9.5.3. Fabule, basme, farse și legende
9.5.4. Proză scurtă și povești cu aventuri
9.5.5. Studii și descoperiri despre natură
9.5.6. Listele și descrierile
9.5.7. Citate și aforisme
9.5.8. Poezia

10. Istorisirea poveștilor terapeutice
10.1. Înainte de a începe povestirea
10.2. Începerea istorisirii poveștilor
10.3. Încrederea în puterea poveștilor
10.3.1. A reduce lucrurile la esență
10.3.2. Reducerea la elementele concrete
10.4. Transa și fenomenele de transă
10.4.1. Utilizarea transei
10.4.2. Conținuturile care induc transa
10.4.3. Tipare de vorbire care induc transa
10.4.4. Modalitățile de exprimare și de mișcare ce induc transa
10.4.5. Utilizarea fenomenelor de transă
10.5. Intervenții terapeutice în detaliu
10.5.1. Clarificarea obiectivelor și a misiunii
10.5.2. Întrebările specifice anamnezei
10.5.3. Pregătirea și urmărirea ulterioară a terapiei
10.5.4. Personalizarea conținutului narativ
10.5.5. Acordarea de prioritate conținutului narativ
10.5.6. Presărarea sugestiilor
10.5.7. Folosirea sensurilor duble (ambiguităților) și a conotațiilor
10.5.8. Utilizarea asonanțelor
10.5.9. Evitarea rezistenței
10.6. Poveștile succesive și poveștile în povești
10.7. După istorisirea poveștilor

11. Poveștile terapeutice nonverbale
11.1. Povești pictate și modelate
11.2. Povești pantomimice
11.3. Povești concrete și trăite

Index de povești
Bibliografie