Stilistician de rară sensibilitate, în sufletul căruia ritmul lumii cărții suna tot atât de clar și de melodios precum scandările ritmurilor poetice antice – cu care își încânta auditoriul, G. I. Tohăneanu s-a aplecat cu toată receptivitatea, consubstanțială, asupra operei marilor noștri scriitori. În filigranul acestora a știut să reveleze permanent sufletul scriitorului, spiritul lumii: Studii de stilistică eminesciană (București, Editura Științifică, 1965), Stilul artistic al lui Ion Creangă (București, Editura Științifică, 1969), Expresia artistică eminesciană (Timișoara, Editura Facla, 1975), Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică și versificație (București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976), Arta evocării la Sadoveanu (Timișoara, Editura Facla, 1979), Eminesciene (Eminescu și limba română) (Timișoara, Editura Facla, 1989), De ce Eminescu, în colaborare cu Eugen Todoran, prietenul său (Reșița, Editura Timpul, 1999), Neajungerea limbii. Comentarii la Țiganiada de I. Budai-Deleanu (Timișoara, Editura Universității de Vest, 2001), Scrisori din roase plicuri (Timișoara, Editura Eubeea, 2002), Lampa de lângă tâmplă (Timișoara, Editura Amphora, 2005). Trudă a celui ce nu ostenește să se lupte cu neajungerea limbii – asupra căreia glosează în studiile sale, deslușindu-i tensiunea dramatică pe care o auscultă în vibrațiile textului artistic –, opera cercetătorului, diversă și totodată unitară, se impune cititorului prin stilul inconfundabil, în care rigoarea științifică este contrabalansată de fervoarea spiritului împătimit de lumea incandescentă a literaturii.

Valy Ceia