Anul 2021 a fost unul de răspântie pentru mulți creștini, și nu numai pentru ei.

Moartea, rânjind din toate publicațiile și pe toate ecranele, i-a condus pe mulți dintre semenii noștri la un înalt grad de disperare, iar dacă nu, cel puțin la o analiză urgentă și radicală a vieții: a rostului nostru pe pământ, a chestiunii serioase și personale a sfârșitului fiecăruia dintre noi, copil, tânăr, adult sau vârstnic, a planului lui Dumnezeu cu noi, a sensului suferinței și pierderii celor dragi, a pașilor de urmat într-o paradigmă umană și spirituală complet dată peste cap.

Mai puțin preocupat de propria sănătate sau istovire, pr. Emil Dumea și-a făcut timp, în inimă și în gând, pentru noi aproape zi de zi: împărtășind căldură, empatie, încredere în Providență, bunătate și speranță în zile mai senine pentru toți.

Aceste picături de iubire caritativă − pe care le-a lăsat în sufletele noastre pustiite de nevroze, depresii și doliu – au dat naștere pâraielor, apoi fluviilor de încredere și bucurie revărsate în sute de mesaje de mulțumire și recunoștință din mediul on-line.

Precum în proverbul binecunoscut „omul sfințește locul”, putem spune cu convingere că au fost și sunt oameni care înnobilează locuri, fie în mijlocul credincioșilor, prin rugăciunea lor vibrantă, fie cu portavocea internetului, mijlocind pacea și seninătatea atunci când pericole iminente ne izolează complet.

Aceste reflecții-dialog cu inimile noastre temătoare de ieri și de azi își păstrează, la fiecare (re)lectură căldura, blândețea și delicatețea la fel de vii ca și în ziua în care au fost scrise/postate, invitând la reculegere, încredere și speranță pentru orice clipă și orice om.

Cu Cristos alături, de ce să ne temem? e firul prețios de aur cu care își îmbracă părintele fiecare istorioară sau cugetare, lăsându-ne pe noi să isprăvim − în taină și de Domnul binecuvântata lucrare – veșmântul de creștin jertfelnic al sufletului nostru.