Iese mereu la lumină în paginile cărții acesteia o dragoste nedisimulată față de Cluj, oraș cu vechime de peste două milenii. Amărăciunea neîmplinirilor este mereu dublată de speranța îndreptărilor posibile, iar regretul pentru demolările necugetate și unele decizii pripite și construcții aberante este compensat de încrederea în rațiunea care ar putea domni în viitor. Autorii nu dau sentințe și nu consideră perioada muncii lor, ca arhitecți și constructori în serviciul Cetății, drept „epocă de aur”, dar nu-și pot ascunde mândria de a fi fost și ei între protagoniștii urbanismului clujean. Li se potrivește o veche zicere latină, reiterată cândva de un mare profesor, cu destin trist, al Universității din Cluj. Este vorba despre Silviu Dragomir, unul dintre secretarii Măritei Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a scris, spre finalul vieții lui pământești oropsite (după ieșirea din închisorile comuniste), câteva cuvinte memorabile: Fecit quod potui, faciant meliora sequentes! Adică „am făcut ceea ce am putut, să facă mai bine urmașii”. Autorii au făcut numai ceea ce au putut, dar cât de multe au putut să facă! Ei știu și că niciun lucru trainic pe lumea asta nu se face fără mare efort. Un adagiu latin spune că nihil homini natura sine magno labore dat, ceea ce vrea să însemne, pe românește (adică în latina noastră de după două milenii): „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”. Oamenii Clujului au construit orașul, iar specialiștii s-au străduit, de la o vreme, să-i dea o formă armonioasă. Prin cartea de față avem, în sfârșit, înaintea ochilor un imn frumos articulat, dotat cu o arhitectură impecabilă, închinat efortului de facere, refacere și dezvoltare a Clujului, mai ales în secolul binecuvântat trecut de la Marea Unire.

Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop

Președintele Academiei Române