Iubirile mor. Bunele intenții nu țin loc de strategie. Căldura scapă prin crăpături. Răceala și umiditatea încep să putrezească bârnele. Arestați de monotonia cotidianului, preocupați de dorințe și țeluri personale unul, alta sau amândoi continuă să se comporte ca și cum totul e normal. Chiar și când foștii îndrăgostiți recunosc putreziciunea, amână renovarea până este prea târziu. Într-o bună zi, de la sine sau după un accident, șandramaua se prăbușește. Este aproape cert că, dacă ești trecut sau trecută de 30 de ani, ți s-a întâmplat măcar o dată.

Mie mi s-a întâmplat în 2007 și, în versiuni miniatură, de câteva ori de atunci. Nu totul a fost rău deși, în momentul despărțirii, aș fi jurat de contrariul. A fost o șansă să-mi reevaluez viața. Evenimentul m-a deconstruit și, într-un mod complet neplăcut, mi-a dat șansa de a mă înțelege și de a mă reconstrui cu – poate - mai puține defecte de fabricație.

Chiar și așa, uneori te regăsești cutreierând ruinele iubirii fără țel, fără un plan pentru că toate visele și speranțele ți–au fost răpite. Fără scop, simți viața ar trebui să ți se termine. Ce există dincolo de iubire? Ce mai poate exista? Orice vrei și dorești să fie, orice ai putere să faci sau să distrugi. Uneori este moarte, în multele ei feluri, alteori o amărăciune care ne consumă atât de mult încât ne poticnește în drumul spre mai departe, câteodată este din nou iubire, atât de puternică și de completă încât șterge complet orice umbră de dezamăgire.

„După iubire...” se dorește, ca și în viața reală, să fie o terra incognita în care am prezentat câteva ipostaze din miile și zecile de mii posibile. Sunt povești adunate în anii din urmă. Sunt compuse din cioburile vieții unor femei care mi-au dăruit încrederea, frânturi din mine, bucăți de imaginație topite – sper eu – în locuri comune cu care ne putem identifica.

Sunt istorii cu și despre femei pentru că ele dăruiesc și au nevoie să primească cuvinte mai mult decât bărbații. Pentru bărbați, care sper că nu vor ocoli poveștile, poate fi o traducere a Femeii, despre care se vaită atât de mult că n-o-nțeleg...