Opera de artă nu încetează să atragă – ca o lanternă fluturii de noapte – specialişti din cele mai diverse domenii. Matematicieni şi lingvişti, sociologi şi ciberneticieni, filozofi şi etnografi, psihologi şi pedagogi încearcă să abordeze opera de artă cu mijloace proprii, în speranţa că vor pătrunde misterul ce o învăluie. Realitatea este că specificul estetic al operei, drept cea mai complexă relaţie dintre om şi mediul natural, tehnic, social, în măsura în care angajează cvasitotal conştientul şi inconştientul individului, fascinează şi reprezintă, ca însăşi realitatea, un infinit teren de aplicare a celor mai diverse discipline şi teorii. Sub avalanşa lor, estetica încearcă cu greu să-şi menţină specificul, pentru a nu deveni un simplu cîmp de bătaie.