Timpul care se varsă în veșnicie este deopotrivă o istorie personală, multigenerațională, și o monografie a satului Sfântu Gheorghe. Aflată la gurile Dunării, această comunitate este definită de stepă, ape și cer. Istoria ei începe să se desfășoare din secolul al XIX-lea și țesătura sa este alcătuită din viețile ucrainenilor, ale cazacilor, ale grecilor și ale românilor, sau, în mare, din viețile pescarilor și ale negustorilor. Înaintând în secolul al XX-lea, țesătura devine tot mai uniformă și se subțiază. Sfântu Gheorghe a fost dintotdeauna o localitate mică și izolată, dându-ți senzația de capăt al lumii și al timpului. Dacă însă este privită și ascultată cu atenție, istoria comunității se dovedește a fi vibrantă, conectată la marile evenimente mondiale. URSS, Franța, Algeria sunt legate într-un fel sau altul aici de Sfântu Gheorghe.

Această microistorie este scrisă dintr-un atașament față de trecutul viu, fără de care viitorul e vid. Viitorul nu există, el e creat de trecut și de prezent. La fel ca în Împărăția Cerurilor, în viitor nimeni nu se duce singur, cu mâinile goale, ci cu trecuturile de care aparține și cu percepțiile proprii despre acestea.