Încheind seria Comăneştenilor, Anna este, din punct de vedere stilistic, şi fructul suprem al influenţei maiorescicne asupra lui Duiliu Zamfirescu; fără ca acest roman monden să poată mulţumi, în fond, gustul criticului, care, socotind arta „idee emoţională în forma frumosului”, punea accentul pe idee şi cerea literaturii mai multă substanţă, mai mult adevăr al vieţii, decât cuprindea frivola viziune socială de la capătul ciclului epic ce culminase în crearea figurii lui Tănase Scatiu.