Traducere, studiu introductiv, repere cronologice, note şi indici de Cristian Bejan

„Cei doi înţelepţi, cei mai mari, ai Antichităţii crepusculare: Epictet și Marc Aureliu, un sclav și un împărat.” (Emil Cioran)

„Cu Epictet, Porticul ajunge să demonstreze concret faptul că până și un sclav poate să fie filosof și poate să rămână liber mult mai mult decât oamenii liberi, în sensul comun al termenului, și anume liber în spirit.” (Giovanni Reale)

„Desigur, Epictet consideră, în termeni foarte stoici, că omul trebuie să se supună sorţii sale. Manualul îl îndeamnă pe cititorul său: nu cere ca ceea ce survine să se petreacă cum vrei tu, ci dorește ceea ce se întâmplă așa cum se întâmplă, căci astfel vei duce o viaţă fericită.” (Eugen Cizek)

„Epictet, așadar, promovează o filosofie dinamică și fortificatoare, bazată pe cercetarea naturii, pe cunoașterea de sine și pe libertatea asumată, în cadrul determinismului cosmic și social. De aceea, Epictet este un filosof peren și contemporan cu noi.” (Traian Diaconescu)

„Considerat alături de Seneca și Marcus Aurelius cel mai de seamă reprezentant al ultimei perioade a stoicismului, numită și «stoicismul imperial», Epictet face parte din categoria filosofilor care, în ciuda faptului că nu au lăsat nimic scris, au avut un impact deosebit asupra filosofiei antice. Dialogul cu maestrul, așa cum apare el în Conversaţii, se dovedea a fi un exerciţiu spiritual care se practica în grup și care invita la examenul de conștiinţă, la atenţie asupra sinelui, pe scurt, la faimosul «Cunoaște‑te pe tine însuţi!», la un raport de la sine la sine, care este fundamentul oricărui exerciţiu spiritual. În aceste dialoguri, să te cunoști pe tine însuţi reprezintă fie să te cunoști ca iubitor de înţelepciune, fie să descoperi în fiinţa ta ceea ce este cu adevărat al tău, fie să‑ţi cunoști adevărata stare morală, adică să‑ţi examinezi propria conștiinţă. Atunci când Epictet iniţiază un dialog cu un discipol, acesta nu devine un expozeu teoretic și dogmatic, ci un examen concret și practic, întrucât nu este vorba de expunerea unei doctrine, ci de îndrumarea interlocutorului spre o atitudine mentală. Dovedindu‑se un adevărat exerciţiu spiritual, dialogul cu Epictet îl conduce – discret, dar sigur – la convertire pe interlocutorul său, cu condiţia ca acesta să‑și dorească cu adevărat să dialogheze, adică să‑și dorească în mod real să găsească adevărul.” (Cristian Bejan)

„Omule, tu ai o facultate de a alege, care în mod natural nu poate fi împiedicată și nici supusă vreunui obstacol. Acest lucru este scris aici, în măruntaie. Eu ţi-l voi demonstra mai întâi în ceea ce privește domeniul asentimentului. Poate oare cineva să te împiedice să-ţi dai asentimentul unui lucru adevărat? Nimeni. Poate oare cineva să te forţeze să accepţi falsul? Nimeni. Vezi că în acest domeniu alegerea ta deliberată este de neîmpiedicat, nesupusă nici unui obstacol și lipsită de capcane. Ei bine, în domeniul dorinţei și al impulsului, lucrurile stau altfel? Cine poate să învingă un impuls, dacă nu un nou impuls? Cine poate să învingă o dorinţă sau o aversiune, dacă nu o nouă dorinţă și o nouă aversiune?” (Conversaţii, I, 17, 21-24)