Subcultura ultra in galeriile de fotbal romanesti. Ultrasii romani - tipologie, organizare, actiuni in interiorul si in afara stadioanelor
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
„Cartea de faţă abordează un subiect cu siguranţă inedit pentru majoritatea producătorilor şi consumatorilor de studii istorice. În mod obişnuit, o asemenea temă face obiectul interesului sociologilor şi antropologilor, în calitatea sa de fenomen social şi, într‑un sens antropologic, de fenomen cultural. Dar oare poate fi considerată povestea ultraşilor români şi un fenomen istoric? Întrebarea pe care o pun aici este, fără îndoială, una retorică, pentru orice adept al perspectivei actuale cu privire la rosturile şi definirea ştiinţei istorice. Orice bucată din realitatea socială poate fi considerată un fenomen istoric, atâta vreme cât ea aparţine trecutului, adică a trecut cel puţin o zi (dacă nu chiar un minut) de la data manifestării sale. Mai departe, sigur, pentru ca acest subiect să devină unul cu adevărat istoric, mai este necesar ca el să fie tratat potrivit metodologiei specifice acestei discipline ştiinţifice, adică să fie transformat într‑o naraţiune coerentă, sistematică, explicativă, cu valoare de adevăr, a unor fapte, fenomene, concepte, sentimente etc. care au existat cu adevărat. Nu mai intrăm în detaliile bine-cunoscute oricărui specialist, care ţin de existenţa unor surse primare relevante, de cunoaşterea unei literaturi teoretice şi de specialitate lămuritoare şi apoi de viziunea critică şi de interpretarea creatoare care dau viaţă ţesăturii născute din împletirea acestor elemente constitutive ale discursului istoriografic.” (Sorin Mitu)