Noul volum semnat de Michel Houellebecq conţine eseuri pe teme de actualitate, culturale, politice sau filosofice, precum şi o serie de interviuri cu Frédéric Beigbeder, Geoffroy Lejeune şi alţii. Volumul nu vorbeşte numai despre actualitatea literară franceză a ultimilor ani, ci mai ales despre experienţa unui scriitor în pandemie. Nonconformismul houellebecquian rămâne la fel de provocator ca şi până acum – sau, poate, un pic mai mult.

„De la o «intervenţie» la alta, Houellebecq întinde un fir al Ariadnei care îţi îngăduie să-i urmăreşti cursul întregii opere. Una dintre chei o reprezintă, poate, fascinaţia sa pentru pozitivism şi, la modul general, obsesia pentru ştiinţă. De aici şi interesul manifestat atât pentru literatura SF, pe care o consideră una dintre artele majore ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. Dacă e să-l credem, întreaga dramă a epocii noastre se joacă aici: în această speranţă înşelată, în acest mit potrivit căruia cunoaşterea ne-ar face un pic mai buni.” (Le Figaro Magazine)

„Un pic mai rău dovedeşte din nou coerenţa şi originalitatea gândirii lui Houellebecq, profunzimea reflecţiei lui estetice… Ceea ce frapează, privind retrospectiv, este măsura în care acest cititor de Auguste Comte şi de Dostoievski, încă impregnat de spiritul secolului al XIX-lea şi al marilor sale panorame critice, dar lipsit de optimismul şi de pasiunea care îl caracterizează, a sfârşit prin a se ridica în faţa spiritului timpului asemenea unui dig. Când epoca devine isterică, el este lucid; acolo unde aceasta nu mai vede decât subiectivităţi sacre, el nu distinge decât mase amorţite; când aceasta se entuziasmează sau se lamentează, el aruncă plin de umor adevăruri care te îngheaţă.” (L’Incorrect)

„Ar fi la fel de fals să spunem că am redescoperit tragedia, moartea, finitudinea etc. De mai bine de jumătate de secol (…), avem tendinţa de a ascunde moartea cât mai mult; ei bine, niciodată moartea nu a fost atât de discretă ca în ultimele săptămâni. Oamenii mor de unii singuri în saloanele de spital sau în căminele de bătrâni, sunt imediat îngropaţi (sau incineraţi? Incinerarea pare mai potrivită cu spiritul vremurilor), fără să asiste nimeni, în secret. Moarte fără ca nimeni să fie martor, victimele nu sunt decât unităţi în statistica deceselor zilnice, iar angoasa se răspândeşte în populaţie pe măsură ce totalul urcă la un număr ciudat de abstract.” (Michel Houellebecq)

Michel Houellebecq (autor)

Michel Houellebecq s-a născut în 1958, în insula Réunion. A studiat agronomia la Institutul Naţional de Agronomie Paris-Grignon şi cinematografia la Şcoala Naţională Superioară Louis Lumière, pe care a abandonat-o înainte de obţinerea diplomei din cauza crizei personale şi profesionale cu care se confrunta. Deşi şi-a început cariera literară ca poet (volumul de debut, La Poursuite du bonheur, primind, în 1992, Premiul Tristan Tzara), a devenit cunoscut publicului larg prin romanele sale, care i-au adus un succes extraordinar şi recunoaştere internaţională, fiind traduse în peste patruzeci de limbi. Cărţile lui au fost recompensate cu premii prestigioase (printre cele mai importante, Premiul Goncourt, pentru Harta şi teritoriul, şi Premiul IMPAC, pentru Particulele elementare) şi vândute în milioane de exemplare în toată lumea. În 2019, Michel Houellebecq a fost decorat cu Legiunea de Onoare. De acelaşi autor au mai apărut: Extinderea domeniului luptei (1994; Polirom, 2005, 2016), Particulele elementare (1998; Polirom, 2006, 2012), Platforma (2001; Polirom, 2003, 2011), Posibilitatea unei insule (2005; Polirom, 2006, 2014), Inamici publici (2008; Polirom, 2009), în colaborare cu Bernard-Henri Lévy, Harta şi teritoriul (2010; Polirom, 2011, 2013, 2017) şi Intervenţii 2. Urme (2009; Polirom, 2021).