Sunt fiica unui criminal. Descendenta directă a unui monstru. Victima colaterală a sinistrelor rotițe din sistemul judiciar și social.
Căderea fulgurantă a tatălui meu, un chirurg plastician foarte mediatizat, a fost pe măsura faimei lui. Și, vorba proverbului, cu cât gloria l-a răsfățat mai abitir, cu atât i-a fost mai dură izbitura. Îl chema Julien Sorel și râdea adesea de omonimia asta ciudată, pentru a o pune mai bine în evidență. Copil fiind, nu am putut înțelege această aluzie recurentă. Mai târziu, mi-am dat seama că răspunsul stă în romanul lui Stendhal. O întâmplare care, rămân convinsă, a fost ca un blestem. Bunica mea paternă se căsătorise cu un anume Georges Sorel-Pérignon. Dragostea ei irațională pentru eroul romanului Roșu și Negru a influențat-o foarte mult în alegerea soțului. Fani împătimiți ai romanului lui Stendhal au abandonat rapid „Pérignon”, care apărea doar pe certificatul de naștere.