Arnăuţii au fost un corp de lefegii (mercenari), de origine albaneză, prezenţi în oştile celor două ţări româneşti extracarpatice încă din secolul al XVII‑lea, după ce Mihai Viteazul a îngăduit aşezarea la nord de Dunăre a 15.000 de albanezi.

Numărul şi rolul acestora în ansamblul forţelor militare ale celor două ţări a variat, în funcţie de opţiunile domnitorilor, de resursele pe care le aveau la dispoziţie, de scopurile propuse etc. Pentru secolul al XVII‑lea, se apreciază că arnăuţii ar fi fost reprezentaţi de câteva sute de persoane. De altfel, izvoarele menţionează că Petru Şchiopul, domnul Moldovei (1574–1577, 1578–1579, 1583–1591) avea o gardă de 400 de trabanţi şi 500 de albanezi. (Prof. univ. dr. Petre OTU)