Este timpul să mă-ndrept spre liceu. N-aş vrea să-mi stric tocmai acum, la întâlnirea noastră după douăzeci de ani, reputaţia de punctual, bine stabilită printre colegii mei de-a lungul anilor de şcoală.

Căci, deşi în fiecare zi veneam la şcoală pe jos de-acasă, din Sfinţii Voievozi – pentru că pe atunci nu era linie directă de tramvai sau autobuz pe strada Popa Tatu – totuşi n-am întârziat o singură dată. Eram întâiul sau al doilea, „Măcar la atâta lucru să fiu fruntea!" mă parigoriseam eu.

Grigore Băjenaru, Cișmigiu & Comp

Buna dimineata, baieti! - Grigore Bajenaru, editia 2020

M-am oprit în faţa clasei a IV-a de liceu (a VIII-a de astăzi), unde aveam oră, prima mea oră de profesor secundar. Prin uşă răzbătea un vacarm de nedescris. Am apăsat clanţa, am deschis şi am apărut în prag. Gălăgia n-a scăzut nici cu o jumătate de grad măcar, ci, dimpotrivă, s-a înteţit. Am închis uşa încet, ca şi cum mi-ar fi fost teamă să nu tulbur liniştea din clasă, dar nici n-am făcut bine primul pas spre catedră, când deodată a tâşnit lângă mine vocea răguşită a unui elev, strigând cât îl ţinea gura:

— Împărate ceresc, mângâietorule, duhul adevărului...

Grigore Băjenaru, Bună dimineața, băieți!