Mecanismul newtonian suferise deja două atacuri majore înainte de apariția „haosului determinist”. Acesta a fost introdus pentru prima dată în fizică prin intermediul mecanicii statistice, care studiază sistemele formate dintr-o cantitate enormă de particule.

Ulterior, prezența hazardului în fizică a fost mult mai semnificativă. Mesajul suprem al fizicii cuantice, care s-a dezvoltat în secolul al XX-lea, era acela că, la nivel subatomic, natura este în mod inerent imprevizibilă. Deși nimeni nu și-ar fi putut imagina, totuși șansa pândea chiar în inima sistemului mecanicist. Pentru determinism, soluția unui sistem dinamic continuu care descria un sistem real era echivalentul unei sfere de cristal în care să vezi trecutul și viitorul. Surpriza a venit atunci când, pentru anumite sisteme, variațiile zecimalei a noua a unei condiții inițiale au deschis perspective total diferite. Așadar, era necesar să se cunoască condiția inițială cu o precizie infinită pentru a determina viitorul.