Câteodată mă uit de sus de tot peste măguri și visez cu ochii deschiși. Mai ales în dimineți de toamnă. Se văd atunci munții de la miazănoapte cu poienile fără prihană, în vale Mureșul și Târnavele, iar în față Negoiul, cu întâia zăpadă. Vorbesc munții și vorbesc apele. Își trimit povești și visează mărire. Toți mocanii și toți rumânii sunt pătrunși de-un singur duh! Răsfirați cum sunt, i-aș vrea strânși într-o singură țară, cu chingile tari, în slujba luminei și spre slava împărăției! Mume puternice să nască viitorul! (LUCIAN BLAGA)

* * *

Avram Iancu nu este o dramă „istorică” în sensul obișnuit al acestui cuvânt. „Istoric” e oarecum numai cadrul acestei drame. Evenimentele din care se țese drama se petrec în anul de răscruce 1848, dar și mai târziu. În drama mea am încercat, pe cât cu putință, să ridic subiectul dincolo de contingențele istorice și să adâncesc perspectivele, pentru ca sa dau, într-un cadru aproape de legendă sau de mit, tragedia umană a unui conducător și, dacă nu se pare prea pretențios, a unui neam. Drama mea e deci istorie înălțată la potență mitică, realitate crescută dincolo de sine însăși. (LUCIAN BLAGA)

* * *

Piesa lui Blaga a fost socotită un eveniment de maximă importanță în dramaturgia noastră. Alegându-l drept personaj pe cel mai iubit și mai venerat erou al poporului român din Transilvania, Blaga a reușit să surprindă sensul istoric al luptei pentru libertate și neatârnare, făcând din citadela Munților Apuseni un adevărat stat românesc, condus de un lider providențial care întruchipa așteptarea de secole a poporului împilat. Tocmai de aceea i s-a acordat și sensul mitologic al trimisului de dincolo de timp. Acest rol justițiar eroul nostru l-a înțeles mai bine ca alții, intuind sosirea sorocului mult așteptat. Luând în propriile mâini destinul istoric al neamului său, Avram Iancu a făcut istorie și a înscris momentul acesta în răbojul eternității. În vecia Munților Apuseni, numele său a rămas scrijelit cu litere majuscule. (MIRCEA POPA)