Prezentul volum propune cartografierea unor teorii și perspective critice care pot constitui un cadru interpretativ pentru o perioadă istorică foarte complexă: anii de mijloc ai comunismului în România, anii ʿ70. Autorul își propune să identifice câteva direcții – coagularea posturii generaționiste și importanța realismului cotidianului –, prin care literatura s-a apărat de intruziunea politică și prin care a determinat un habitus literar, funcțional și astăzi. În lumea acelor ani, în relativa tihnă a unei generații născute în comunism, putem regăsi nu numai un tablou în mișcare, ci și semnele unei reprezentări artistice a lumii care avea să reziste mult timp după aceea.