Alexa Visarion: destinul vocaţiei! Dar și vocația destinului, ceea ce în teatru, în film, înseamnă enorm. Unii artiști își croiesc un parcurs, cu greu. Alții caută să-și traseze o carieră, cu lejeritate. Toți visează să își impună o operă. Destin, însă, au puțini. Atât de puțini, încât ei – doar ei! – rămân repere de istorie în universul fragil al acestor tărâmuri ce se înrudesc grație lor. Trăiesc în ambele, fiindcă nu se pot regăsi până la capăt în niciunul. Așa, între orizonturile propriilor căutari, se apropie de absolut și de ei înșiși.

Un astfel de creator rămâne Alexa Visarion. Hăruit cu forța metaforei, mângâiat de atingerea marilor simboluri, a știut să fie la fel de original în teatru și în film, la fel de seducător în pedagogia amândurora, fiindcă în ființa lui puternică și delicată deopotrivă e acel ceva al marilor spirite. Ce anume? E greu de răspuns, fiindcă nici Ingmar Bergman, nici Andrzej Wajda sau Peter Brook nu ne pot ajuta să dezlegăm misterul.

Este, probabil, vocația destinului asumat ca paradox, ca o răsplată și ca o pedeapsă, ca un drum către bucurie și către durere, ca o cale spre împlinire și mântuire. Şi este, în mod cert, destinul vocației înțeleasă ca dar de suflet oferit tuturor celorlalți și lumii întregi.

Octavian SAIU