De câte ori nu auzim astăzi afirmația: „Vremurile sfinților au trecut demult. Oamenii de acum sunt extrem de neputincioși. Unde mai sunt astăzi marii giganți ai duhului, ca Sfinții Antonie și Macarie cel Mare, ori ca Sfinții Serghie de Radonej și Serafim de Sarov? Sfinți de talia lor nu mai pot să existe în vremurile noastre!”. Dar Duhul Sfânt lucrează și naște mereu noi sfinți, la fel de unici ca și Dumnezeul Căruia i-au slujit, căci Mântuitorul Hristos, așa cum ne spune Evanghelia, „ieri și azi și în veci este același” (Evr. 13, 8).

Domnul ne mângâie și nu ne lipsește nici în vremurile de acum de comuniunea cu sfinții, cu oamenii care încă din timpul vieții lor au urcat pe piscul duhovnicesc al Taborului. Creșterea lor în Duhul Sfânt i-a transfigurat, iar noi, văzând asemenea persoane, nu ne dorim decât un lucru – să stăm la picioarele lor. Egumenul Savatie Rudakov, fiul duhovnicesc al Starețului Ioan Krestiankin, ctitorul și duhovnicul Pustiei Sfântul Trifon din Verhne-Ciusovsk, așezământ întemeiat de acesta cu binecuvântarea Părintelui Ioan, își amintea emoționat:

„La una dintre întâlniri, noi, eu și un preot pe care îl cunoșteam, stăteam la picioarele Părintelui Ioan Krestiankin; cunoștința mea în partea dreaptă, iar eu în partea stângă. Simțeam un singur lucru în momentul acela: pace și bucurie în suflet. Nici o urmă de gânduri tulburătoare, nici o îngrijorare, nici o grijă legată de viitor. Acum îi înțeleg pe Apostolii care voiau să rămână acolo, pe Tabor, alături de Domnul. Experimentasem aceeași stare alături de Părintele Ioan. Acesta a fost Taborul meu duhovnicesc”.