La trecerea de la un secol la altul, nu se simte o mutație struc­turală, ci, mai degrabă, o criză prelungită, nu destructurarea unor paradigme literare, ci un „sincretism” eclectic al acestora. Muzele, chiar dacă Baudelaire, Verlaine, Lautréamont, Rimbaud, Mallarmé se dovediseră a fi mari creatori de limbaje noi, mai poartă „corse­tul” trecutului, iar poeții par a aștepta revelațiile unei… inspirații moderne.

Se scrie mult în cele două decenii. Criticii și comentatorii au treabă multă. Dar ei nu sunt… clinicieni. Se încurcă în diagnostice ori n-au puterea să le formuleze, în această „clinică” de poeți, cum se exprima un contemporan. Mai cu seamă diagnosticele schimbării…

Polemicile, când consistente, când frivole, întrețin o atmosferă literară specific… franceză, dar argumentele, uneori agresive, nu reu­șesc să miște lucrurile, în timp ce principiile estetice, greu dece­la­bile, nu se mai pot aplica rezonabil într-o literatură epuizată istori­cește, unde marii poeți nu sunt încă înțeleși și, de aceea, consi­derați obscuri și oarecum marginali, neacceptați de un orizont de așteptare captiv, pe alocuri, al trecutului. Prezentul, deși nu e respins în întregime, e doar timpul când nostalgia trecutului devine un complex al… înnoirii literaturii, al păstrării unor paradigme estet­ice desuete. Se creează, astfel, premisele unei arte oficiale, sus­ți­nute de stat și de Academia Franceză, în detrimentul celei pe cont propriu. „Rebelii”, aflați la început de drum, ahtiați să-și facă loc în istoria literară și să se bucure de atenția unui public neomogen în gusturi literare, dar dominant… cartezian, polemizează cu „bar­barii”, adepți ai unui conservatorism devenit instinctiv, doritori încă să-și păstreze locul în vechile ierarhii și privilegiile social-literare și chiar economice.

Gheorghe IORGA