Dacă tehnica modernă ar inventa un aparat ce ne-ar putea face o radiografie a memoriei, s‑ar descoperi că purtăm în noi, în subterane adânci și secrete, diverse amintiri: unele frec­ven­tate adesea, iar altele mai puțin ori aproape deloc. Zac acolo tăcute, prin cine știe care un­gher stingher, fără să ne ceară socoteală și să ne facă reproșuri. Câte una poate a fost chiar frumoa­să. Grație acestei invenții moderne am putea-o recupera, am șterge-o de praful timpului și am pune-o la loc de cinste în memoria noastră, ca să interacționeze cu altele, să aibă un rost nou în viața noastră.

În alte cazuri, s-ar descoperi poate doar sche­letul fragil al unor amintiri pe care le-am omorât intenționat ca să ne debarasăm de imaginea lor.

Am decis că trebuia să scăpăm de ele, ca și de persoana de care ne legau inevitabil – foști iubiți ori iubite, prieteni față de care am luat distanță și care ne-au devenit apoi străini, oameni care, pur și simplu, ne-au dezamăgit ori trădat.