Uşor adus de spate, ca S-ul frământat de degetele lui Dumnezeu, trece printre noi de parcă ne-ar căuta, dar parcă n-am exista. Dar când ajunge acasă, scrie o poezie cu toată încărcătura amănuntelor, omogenizate, recules şi total dăruit vocaţiei lui literare.

Adrian Popescu este un poet sobru şi calm, care-şi extrage din asumarea umilinţei franciscane încărcătura spirituală a gesturilor celebrative şi ne îmbie la ceremonialuri poetice pure şi ingenue, la un spectacol rezultat din combinarea materialităţii cu imaterialitatea, un spectacol al cuvintelor regizat cu tandreţe, după un secret pe care-l deţine. Numele lui se poate chema talent.

Cât priveşte Italia, îi suntem „veşnic datori”…

Titu POPESCU