Preț: | 60.00 lei |
Cod produs: | 441053 |
Autor(i): | Viorel Savin |
Editura: | Editura Junimea |
Colectia: | Exit |
Anul aparitiei: | 2021 |
Nr. pagini: | 644 pagini |
ISBN: | 9789733724445 |
Categorii: | Fictiune, Literatura romaneasca, Carti |
Autor cu biografie de răzvrătit și, ca dramaturg și prozator, obsedat de sentimentul culpei și de tipologia imposturii (viguros reprezentate înainte și după Revoluție) Viorel Savin uzează de o gamă întinsă de proceduri naratologice moderne și stăpânește modurile relatării, alternându-le cu îndemânare. El vine din dramaturgie (unde și-a făcut mâna), cu deprinderea vizualizării, a situării în spațiu și cu un cult pentru conturul ferm al personajului și pentru replica vie. Probează o cunoaștere a vieții, a mediilor sociale și a psihologiei vârstelor remarcabilă. El are așadar resurse pentru a nu lăsa „povestea” la începuturile ei, adică la cele zece zile ale campaniei atroce de colectivizare din 1953 de la Dealul Corbului.
Dat fiind interesul constant pe care l-am avut și îl am pentru problematica alterării identității în infernul comunist și mai ales pentru explorarea bolgiilor fricii și ale supunerii, mă declar încântat de ce am citit, cu atât mai mult cu cât mă număr printre cei terorizați de gândul pierderii semnelor istoriei naționale, printre cei ce se mai luptă cu uitarea, indiferența și neghiobia.
Este prima carte importantă de după Revoluție care abordează viața din epoca lui Dej și consecințele psihologice ale fundamentalismului comunist și care, nefiind scrisă cu permisiunea partidului, cum s-a întâmplat cu marea serie a romanelor obsedantului deceniu, are tăria să răzuiască rănile până la sânge.
Eugen NEGRICI
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |