Șuieră-n clopote vântul prin sate și se duc, se duc pe rând bătrânii, spre a lua parte nevăzuți la câte o naștere printre străini. Pesemne purtăm cu toții-n noi regretul morților. Eu am încercat mereu să aștern o zonă de cutremurare, spre a putea oferi, spre a putea așterne o cale. Însă ei vin mereu. Vin cu toții. Vin să te vadă prăbușit în locul îngust dintre delicatețe și discreție, aidoma celor ce-și uită rolul ales, înainte de-a păși prin trena de lumină a celor duși înspre meleagul acela, unde se vor naște printre străini. Cândva, fiecare va cădea în genunchi.

Andrei ZANCA