Deloc narativă, poezia Ottiliei Ardeleanu este alcătuită din serii de scenete aproape tragice, dar în care ceea ce contează este o speranță solipsistă, o resemnare ce așterne patină peste detaliile sordide.

Felix NICOLAU

Un element de „tehnică” în poezia Ottiliei Ardeleanu este descoperirea paradoxurilor din tot ceea ce vede și atrage în textul poetic, o modalitate

de a scoate, de fapt, din banal, o existență, cea umană, care devine spectacu-

loasă doar în funcție de imaginația celui care o trăiește. Suntem doar atâta cât ne imaginăm că suntem. În fond, nu asta încearcă să demonstreze arta dintotdeauna?

Adrian ALUI GHEORGHE

În ciuda profilului său intim, meditativ-melancolic, doamna Ardeleanu a ales ca modalitate artistică predilectă, măştile confesive ale lirismului obiectiv, întrupat în nişte alegorii narative, care, în mod fericit, se salvează liric prin explozia genuină a unor metafore spontane (…), deoarece poezia aceasta este mult mai aproape temperamental de meditaţiile solitare din poemele profund interiorizate ale lui Emily Dickinson, decât de artificiile ludice ale lui Marin Sorescu.

Ioan-Florin STANCIU

Ottilia Ardeleanu, poetă ce-şi autocenzurează discret sentimentalismul inerent în favoarea ironiei şi mai ales a autoironiei, mai are multe de spus în poezia contemporană şi, cu siguranţă, numele ei va fi mereu evocat la superlativ, aşa cum au făcut-o deja literaţi de marcă în peisajul literar actual, precum Adrian Alui Gheorghe, Felix Nicolau, Ioan Florin Stanciu, Angela Nache-Mamier, Daniela Varvara şi mulţi alţii.

Ion ROŞIORU