Sfinția sa scoase pumnalul din teacă și tăie bucăți mici din pară, pe care le savură în tihnă. Apoi ochii îi căzură pe lama acestuia și avu o tresărire. „Doamne, Dumnezeule! Ce‑i viața!? Și ce‑i moartea pe care ea o aduce!?”, încleștă el buzele, uitându‑se la forma și culoarea armei ucigașe, și‑n minte îi veniră trupurile rivalilor prin vintrele cărora alunecase, adu­cându‑le tăcerea veșniciei. Acum lama aceasta despică liniștit carnea fragedă a perei zemoase din care el se delectează. De altfel, și stârvurile dușmanilor îi produceau o anume delectare, o bucurie lăuntrică ce ascundea pervers gravitatea criminală a faptei. Un fluture curios îi dădu de câteva ori târcoale apoi, spre mirarea sanctității sale, se așeză inocent chiar în vârful pumnalului, frecându‑și elegant piciorușele și mișcân­du‑și antenele în ritmul melodiei. Dar, minut nefast, pontiful avu o viziune pe cât de stranie pe atât de pro­fetică; nectarul, supt hulpav de un fluture carnivor, deveni sânge și vârful pumnalului se înroși, în timp ce oțelul sclipitor prinse culoarea întunecată a morții. Cutremurat, aruncă arma în iarba grasă, speriind insecta care se depărtă în spasmele unui zbor dezorientat și incoerent.