Profesoara Anastasia DUMITRU din Constanţa abordează în Confesiunile criticilor literari o temă vastă, interesantă, urmărind o serie de autori şi de texte începând cu Jurnalul lui Titu Maiorescu, până la Daniel Cristea-Enache, ultimul nume din sumar este cel al lui Ioan Pintea, poetul şi discipolul lui Nicolae Steinhardt.

Criticul trăieşte printre şi pentru cărţi, iar când coboară în cetate, devine un inadaptat, de aceea jurnalul îl ajută să-şi clarifice stările confuze, să înţeleagă mediul de viaţă, trăirile şi aspiraţiile celui care se oglindeşte aproape numai în alte conştiinţe creative.

Anastasia Dumitru foloseşte cu inteligenţă bibliografia critică, propunându-şi să caute repere în cărţile altor critici, în ceea ce se numeşte o critică a criticii; Gheorghe Glodeanu e invocat în cazul lui Titu Maiorescu, Ion Simuţ, în cel al lui Eugen Lovinescu, pentru ca Eugen Simion să fie pivotul textului despre George Călinescu etc. Sunt şi trei excepţii între analizele Anastasiei Dumitru; prima, cea mai frapantă, se află în abordarea cărţilor lui Nicolae Manolescu, Cititul şi scrisul şi Viaţă şi cărţi, unde Anastasia Dumitru identifică amintiri „sub semnul vizualului şi logosului” şi, mai ales, simbolistica ascensiunii copilului şi conexiuni surprinzătoare cu primul roman al lui Mircea Eliade: un text în care, autoarea respiră larg şi răspunde structurii interioare a operei analizate.

Ioan HOLBAN