Sadoveanu nu este, nici pe departe, un subiect epuizat și, cu atât mai puțin, un scriitor expirat. O operă care mai are încă secrete de dezvăluit e o operă vie. Cel puțin pe anumite porțiuni ale ei. Întinderea acestor părți vii rămâne la aprecierea fiecărui cititor. Nicio operă nu rezistă neatinsă, nevătămată și nevămuită de trecerea timpului.

Opera lui Sadoveanu e un aisberg călător, împins de curenți spre un Sud ostil, spre necunoscut, plutind în derivă, desprins din blocul interbelic în urmă cu mai mult de o jumătate de secol. Nu știm tot ce ascunde în adâncuri, dar cea mai mare parte din masivitatea lui e acolo și ne fascinează. Pe măsură ce înaintează în apele tot mai calde, pierzând Nordul (interbelicul), ținutul său originar, își reduce fatalmente dimensiunile. Oare putem face ceva împotriva schimbărilor climatice ale culturii, datorate globalizării, spre a mai salva ce se mai poate salva din aisbergul plutitor pe un ocean incert?

Ion Simuț