Cromatica, gestica, figurile sunt ale unui decor expresionist care nu-și mai așteaptă decât țipătul; aici, zăpada e portocalie, dimineața, la cântatul cocoșilor, pe fereastră intră „un miros de noapte pârlită”, cerul este ostil și își întinde ghearele asupra ființei.

Miezul poeziei Danei Borcea din „Siberii flămânde” e în poemele surpării, coaja, în textele care notează curgerea cenuşie a realului: lacrima Dunării şi mişcarea leneşă a apelor tulburi pe Braţul Borcea.

Ioan HOLBAN