Literatura, spunea Ingarden, reconstituie o cvasi-lume. Este cu deosebire adevărat în cazul lui Proust, a cărui Căutare dezvăluie un univers complex, total și închis asupra lui însuși. Proust muzician e cu adevărat un eseu de semiologie, pe două niveluri. Mai întîi, în raport cu obiectul : analizînd progresia relaţiei lui Proust cu muzica de-a lungul Căutării, s-a încercat să se desprindă concepţia proustiană a muzicii ca fapt semiologic. Mai apoi, la nivelul metodei. E o mezza voce la sfîrşitul studiului : inventarul empiric a ceea ce ne spune Proust despre muzică constituie într-adevăr o analiză a nivelului neutru, în sensul modelului tripartit al lui Jean Molino.