Mărturii din viaţa de apoi e o carte tristă, pentru că regăsim aici toată tristeţea unei tinereţi fracturate într-un regim totalitar; e o carte veselă pentru că autorul, fără a se despărţi râzând de trecutul său neguros, are puterea, totuşi, ca, alături de scene de un naturalism crud din puşcăria de la Piteşti, „sălaşul” tuturor iadurilor, să plaseze în umor întâmplări, locuri şi personaje (cum sunt imaginea unui spaţiu Schengen între Rai şi Iad sau călătoria lui Tutankhamon şi Caligula prin Carul Mare şi Carul Mic), în acidul ironiei şi satirei „geniala democraţie de după Marea Revoluţie Mincinoasă din anul de graţie ’89” şi VIP-urile de carton din tabloidele şi de pe televizoarele zilelor noastre.