Refuzându-şi voluptatea descripţiei, în care e mare meşter, Grigore ILISEI schimbă, în „Pasaj de raţe sălbatice”, paleta de armonii cromatice cu sondajul zăbavnic al stărilor de suflet. Eroul, Camil Dunea, e plămădit dintr-o alternanţă de trăiri glisând între somnolenţa unei apatii ce îl predispune împotmolirii în marasm şi trezia surâzătoare dată de înfiorările regăsirii de sine. Răsfirată pe mai multe planuri, naraţiunea evocă, în fundal, un anotimp al urgiei. Războiul de pe frontul din Răsărit, cu traumele de durată pe care le provoacă – apoi calvarul. Revărsarea sălbatică, devorantă a hoardelor roşii, pierderea Basarabiei, şirul nesfârşit de suferinţe, culminând cu tulburarea gravă, de o parte şi de alta a Prutului, a rosturilor dintotdeauna.

Florin FAIFER

Foarte actual mi se pare a fi Grigore Ilisei în modul discret în care întretaie planurile. El îngăduie fiecărui personaj să posede ceva propriu şi, totodată, să se armonizeze într-un ansamblu, primind nuanţe de lumină şi culoare de la partenerii de dialog epic. S-ar putea face o apropiere între tehnica utilizată în roman şi tehnica picturii, pictura fiind profesiune personajului central. Aş exemplifica procedeul cu întretăierea perspectivei lui Dunea şi a mamei Anghelina chiar în primul capitol.

Astfel, Grigore Ilisei face proba unui romancier autentic, care stabileşte numeroase relaţii interioare, argumentate strâns şi coerent.

Pasaj de raţe sălbatice este un roman alcătuit dintr-o scriitură modernă, care discută cumpănit probleme grave ale omului contemporan.

Dan MĂNUCĂ