Pisici de soare, încolăcite-n drum

ascund o umbră coborât-acum –

Lucioasă se-ntretaie cu aurul din soare,

nu deosebesc lumina ce-o poartă fiecare.

Doresc, aşa deodată, frenetic s-o mângâi

și s-o întreb : înaltă

lumină porţi în plete,

sau eşti numai cealaltă,

albastra umbră – golul

ce dăinuie în jur

„Delirul cel mai pur.”

Dar cum suflarea tace,

pisicile de soare, încolacite-n drum,

se mută mai încoace,

torc umbra argintie

și ca o nălucire o urcă pe-o frânghie

și se pierde,

în cerul încă verde, în cerul încă verde.

(Maria Octavian, Finalitate)