Deşi, la moartea lui Dimitrie Anghel, Nicolae Iorga scria limpede că acesta „a fost unul din marii virtuoşi ai poeziei româneşti, dar mai ales unul din cei mai mari maeştri ai prozei noastre, în care a pus mlădiere, coloare, mult talent, foarte mult meşteşug şi une­ori încă mai mult suflet”, creaţia în pro­ză a aces­tu­ia a ocupat permanent un plan se­­cund, du­pă 1944 fiind chiar cenzurată, ocul­­tată, nici în masivul volum II al ediţiei de Scrieri de D. An­ghel şi Şt.O. Iosif, îngrijită de Ion Roman, din 1982, nefigurând unele tex­­te, antologabile, dealtfel. Iată un argu­ment în plus, în afara va­lorii in­trin­seci a scrierilor cu puternice accente personale, afective, evocative, de a pune la dispoziţia ci­­titorilor un cuprinzător volum de proză, în ca­re Iaşul să figureze în prim‑plan.

Liviu PAPUC