Prozatorul Ion Țurcanu adună în volumul „Istorisiri răzleţe” șai­sprezece proze scurte, scrise „răzleț”, în mai bine de treizeci de ani, cele mai „ve­chi” fiind datate 1985, 1986 şi 1991; deşi „răzleţe”, istorisirile, cu o remarcabilă unitate stilistică şi tematică, nu sunt deloc „întâmplătoare”, proza nu e un „vio­lon d’Ingres”, o ocupaţie „de duminică”, Ion Țurcanu fiind, într‑un anume fel, un caz atipic: scrisul său nu e o „campanie”, nu vrea să dovedească nimic pentru că, iată, autorul pare a‑şi folosi instrumentele numai după ce va fi descoperit un caz, o întâm­plare şi, mai ales, nişte personaje din al căror pro­fil poate extrage datele unor tipologii. […]

Cu „Istorisiri răzleţe”, Ion Țurcanu se alătură prozatorilor români din Basarabia, care adaugă topos‑uri noi epicii noastre contemporane.

Ioan HOLBAN