Poemele atent caligrafiate ale Radmilei POPOVICI din volumul „Apa care îşi bea mâinile” sunt ale transferului fiinţei într-o lume de dinainte de în-fiinţare, a primordiilor şi elementarului: „mă numesc apă” este ti­tlul unui poem. Textele sunt ale apei care îşi bea mâinile, ale co­pacului care îşi plânge poemele, ale aerului care ia foc şi ale zboru­lui „violent” al aripilor păsărilor şi îngerilor.

În „Apa care își bea mâinile”, Radmila Popovici scrie o poezie fără „metafore rujate” şi „versuri încâlcite”, ca o fugă în sine, cât mai adânc.

Ioan HOLBAN