Radu Părpăuță, o spun din capul locului, are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldavă a acestuia, pornită din Neculce și trecînd prin Negruzzi, Creangă, Sadoveanu, amorțise după Al.O. Teodoreanu. Cu Părpăuță se reînzdrăvenește miraculos – mai ales dacă ținem seamă de cacofonia din jur –, cu hîtroșenie și chiar cu o anumită dezabuzare, aliniindu-și organic rafinamentul cărturăresc (autorul fiind umblat prin marile literaturi, mai cu seamă prin cea rusă, din care a și tradus consistent), fără a trăi din nostalgii, ci probîndu-și prospețimea genuină dincolo de ele.

Veți găsi (greu) cărțile lui Părpăuță la Tehnopress (Învierea muţilor) și Tipo Moldova (Giardinieri). Le-ați fi găsit mai lesne la Polirom, dar, din rațiuni care îmi scapă, Polirom-ul, deși îl are, ca traducător, în ogradă, încă nu l-a descoperit ca scriitor. Se știe, nimeni nu-i profet în țara lui…