Râsul galben din adânc aduce o radicalizare a viziunii poetice a lui Gheorghe Izbăşescu, tot ce apărea doar ca insolit în volumele anterioare subordonându-se acum unei ferme logici a contrariului. Este vorba de o înclinaţie către un nadir al lumii sau, mai bine, către crearea unei imagini a lumii inversate. Expresie a preferinţei pentru „o realitate dizolvată/ în antinatură.” Soarele însuşi, cel antropomorfizat în desene şi reprezentat cu o gură zâmbitoare, este transferat din zenit în nadir. Realitatea nu trece, prin aceasta, în zona întunecată, infernală, ci pare că este urmărită într-o deplasare sui-generis pe o Bandă a lui Möbius.

Valenţele acestei poezii vor continua să suscite şi de acum înainte interesul celor dedicaţi creaţiei lui Gheorghe Izbăşescu.

Radu VOINESCU