Cât a visat, Doamne, cât a visat prietenul nostru pierdut, de nepierdut, să vadă cu adevărat în mâinile tuturora, întruchipările aidoma, manuscrisele lui Eminescu. Gândul lui nu se oprea la o simplă diseminare bibliotecărească şi universitară a acestor imagini. Concepuse, aşa, facsimilată, o ediţie de tiraj naţional și nu una alături de vreo alta: singura cu adevărat vie, cu adevărat legitimă. Voia pur şi simplu ca orice om să poată avea în casă la el 50 de volume în care să citească nemijlocit, fără nici un alt subsidiu, însuşi scrisul mâinii lui Eminescu, aşa cum l-a aşternut pe hârtie de-a lungul a 18 ani, în toată neorânduiala, în toată diversitatea lui, în toată cuprinderea, taina şi accidentalitatea lui.

C. NOICA